8* 8? 8!!!

Esec cinematic de mare clasa? Hm, cum sa nu te apuce durerea de stomac cand regizori de talie inghesuie subiecte de natura sa miste mintile mici-burgheze, parca intr-un cor al constiintelor haituite de vinovatii?… Pana si formula alunecoasa a lui Wenders care incepe relaxandu-ne sfincterele (era totusi a opta gogoasa cu piuneze) intr-o nota ironica, iar personajele apareau in sfarsit intr-un film, ne-a amutit. Surprizator, intoarce povestea ca la Ploiesti servind-o in chip de morala si solutie vindicatoare.

Da, asa este, parca ne spune artistul, trebuie sa vorbim frumos despre inegalitatile lumii, nu cum au facut-o altii, iar in plus eu va dau si solutia: microfinantarea poate salva lumea de la saracie.

Bliah! si am iesit din sala.

Da, lipsa de umor pe teme tragice (saracia extrema, boli letale, moartea infantila, sanatatea maternala, egalitatea de sanse, educatia primara, protejarea mediului, parteneriat pentru dezvoltarea) poate fi o gaselnita contra post-modernismului. Si documentarul artistic si-a insusit de mult autenticitatea retorica, reusita persuasiunii.

In acelasi timp, ne asteptam ca standardele artistice sa impuna subtilitatea, ironia, clarziviunea ca parghii miscatoare ale constiintei, mai ales cand e vorba de maestri ai spectrului. Oare cauza (a se citi sensul ideologic) trebuie sa foloseasca mijloacele de expresie (in cazul de fata filmul si autoritatea lui) in orice fel, sau, intr-un calambur conceptual, arta cinematografica ar trebui considerata primordial ca scop in sine?

*Jane Campion (r. “The Water Diary”) Gael García Bernal (r. “The Letter”) Jan Kounen (r. “The story of Panshin Beka”) Mira Nair (r. “How can it be?”) Gaspar Noé (r. “SIDA”) Abderrahmane Sissako (r. “Tiya’s dream”) Gus Van Sant (r. “Mansion on the hill”) Wim Wenders (r. “Person to Person”)